Asumare

Respect deciziile oamenilor. Am însă o problema cu cei care nu și le asumă.

Nu am spus nimănui să se vaccineze sau nu. Am prieteni buni care s-au vaccinat și am prieteni la fel de buni, care preferă să nu se vaccineze. Asta este!

Foto Simona – august 2021

Tuturor ne este teamă de ceva: unora de Covid și ne vaccinăm, altora de vaccin și nu se vaccinează. Cred că teama de moarte ne este comună, recunoaștem sau nu…Mai precis, felul în care încheiem pe aici, care este incontrolabil. Poetic…acest final personal face parte din misterul vieții și noi credem că-l putem controla! Nu putem, dar încercăm să-l manipulăm. Ne vaccinăm, sau nu. Fumăm, sau nu. Trecem pe roșu, sau nu. Mâncăm zahăr, sau nu…

Mai este vorba și despre a avea sau nu încredere. Unii avem încredere în știință, alții nu au încredere în sistem. Unii au încredere în imunitatea lor naturală, alții nu riscă și o suplimentează.

M-am vaccinat cu Pfizer, alegerea mea, nu-mi fac un merit din asta. M-am lăsat pe știință, în care cred. Ne-a tot salvat, fără să fie perfectă, dar ne-a salvat. Este demonstrat. De-o fi să mi se tragă de la vaccin, asta e, am ales, îmi asum!

Speculăm ipoteze. Credem, simțim, sperăm, ne contrazicem, ne batem în teorii “sigure”, dar nu știm niciunii nimic. Clar! Excepție fac cei de meserie, cu studii în medicină, singurii demni de încredere. Dar nici aici nu avem unanimitate, așadar, alegeri libere, pe persoană fizică. Alegi ce vrei și îți asumi!

Subiectul arde și depinde din ce perspectivă decide fiecare să-l privească.

Cele două tabere majore, pro sau contra vaccin, au argumente pentru care eu nu am știință medicală, pe care să mă pot baza și să pot intra cu ele în dispute. Crede fiecare în ce teorii se simte confortabil.

Acum avem totuși niște procente, după mai bine de 1 an și jumătate de când ne fierbe pandemia și se “testează” vaccinul, altfel conceput încă din 2003… Repet, nu știu limpede, nu mă pricep, nu mă bag. Mă iau după procente, care susțin vaccinarea.

Continuă să citești