Self Service

Mehmet ascunsDomnul Doctor Isvoranu zice că Mehmet e gras…Nu este singurul care afirmă asta…
Vai, dar se poate ?! E numai bine copilu’, doar că e alb și albul mărește…E și înalt, adică respectă proporțiile, nu ?!
În fine, pentru sănătatea lui, a trecut la dietă de muuultă vreme.
Are pahar gradat, 40gr bobițe / zi, distracție mare și degeaba, ca la oameni.

Azi așa, mâine așa, dăcât că am impresia că bobițele alea conțin ceva pentru poftă de mâncare, că Meme le cere într-una , de m-a zăpăcit ! Continuă să citești

Mehmet – Autobiografie – III

Partea a III-a – La Scăldat

Hm, ah, ce vis ! Eram într-o mașină și am vrut să evadez și Mami mă dezmierda…ah, uite-o pe Mami ! Nu a fost vis ! E aici, lângă mine și … hei, hei, ce faci ? De ce mă iei pe sus, că-mi era bine între pernele astea !? Uite-l și pe tipul ăla, care m-a remarcat…Enți parcă îl cheamă. Măiii, unde mă duceți ?
Ceee ? Îmi faceți baie ? Mie mă ? Da’ ce, eu sunt murdar, care mă spăl toată ziua ? Nu vedeți că nu mi-ați pus nici slip ?! Da’ ce să știți voi de slip, cu 2 Mai-ul vostru…de nudiști pârâți care sunteți !
Hei, hei, cu ce mă dați ? Gata, nu vă mai suport, fug ! Baie 1
Ce mă, curg purici de pe mine ?! Dar ce vroiați să curgă, țuică ? Perle ?! Beeeiii, aveți grijă la ochi, să nu-mi intre spumă de-asta, că vă sparg, vă mușc, vă distrug ! Urechile, nu în urechi, nu în urechi ! Reclam abuz ! Să vină Protecția Animalelor, să mă salveze !
Bine că-mi faci si poze și poate mă pui pe Facebook-ul ăla, că să vezi ce te târăsc prin tribunale pentru violarea intimității ! Vedeți voi ce pățiți!
Uf, gata, s-au oprit !Baie 2
Nu ?! Acum ce mai vrei cu prosopul ăla ? Lasă-mă-măăă ! Mă scutur și mă usuc singur, e cald, nu răcesc ! Maaamiii !
Aoleu, dar tunul ăla ce mai este ?! Nu spre mine, nu spre mine ! M-ați spălat ca să mă omorâți cu ăla ? E fierbinte și urlă, foenul naibii ! Pe ăsta nu-l mai înghit, gata ! M-am ascuns !
Dragii mei, vă dau în scris că asta a fost prima și ultima baie ! Nu mai puneți voi mâna pe mine !
Voi fi alb imaculat, pentru că mă spăl singur, da ? Sunt un exemplu de igienă. Să nu vă mai prind, că nu știu ce vă fac ! Hei, fir-ar să fie !
De data asta v-am iertat, că recunosc, e mai bine fără puriceii ăia, de care nu știu cum aș fi scăpat fără șampon, dar să nu se mai repete ! Ați înțeles ? Așa !
Șoby 2Da’ orătania aia ce mai e ? Un șoricel ? Mi-ați cumpărat jucărie! Vreți să ne împăcăm ? Bine, hai să vă fac spectacol ! Șoby, hai la tăticu’ să-i uimim pe oamenii ăștia!
Și i-am uimit ! M-am jucat cu prima mea jucarie, atât de haios și am făcut atâtea acrobații, încât stăteau toți trei, Mami, Mimi ( soțul ei ) și cu Enți și se uitau la mine, cam cum m-aș uita eu la calendar, dacă aș fi o mâță… doar că ei râdeau fericiți, că unde să mai fi văzut atât talent și valoare ?! Șoby 1
M-am scos : îi fac pe oameni fericiți. Sunt stăpânul lor ! Magician, eminență pufoasă ce sunt ! Îi voi juca pe lăbuțe, yes !
M-am jucat de-atunci atât de des cu Șoby, încât săracul acum este chel, străns cu elastice, dar tot rămîne prima mea…jucărie !
Recunosc că-mi stă mai bine după duș. Dar trebuia să fac pe nebunul, ca să nu creadă familia că eu sunt vreun fraier și că-mi pot face ce vor ei.
Am înțeles că a doua zi urma să plecăm mai departe, să continuăm vacanța la munte, la Poiana Țapului.
Asta ce-o mai fi ?!

Ce am înțeles și m-a încântat, a fost că aveam să o revăd pe Foca, prietena mea, șoricara de la 2 Mai, cu care m-am jucat frumos acolo și mi-era dor de ea. Precum și pe mama ei și pe Maestru.

M e h m e t

Va urma…

Mehmet – Autobiografie – II

Partea a II-a – Transhumanța


Mehmet a ajuns acasă
Sunt acasă !

Era mult mai bine, fusesem deja adoptat. Eram Mehmet, adică miauuu !
O doamnă din familie, care se trezea mai devreme, mă striga să-mi dea lapte si alte bunătăți. Mm, mm…
După aceea plecam la joacă și hoinăreală. Mai ațipeam pe la umbră, mai pândeam un fluturaș, dar pașnic. Eram fericit ! Aveam un rost în viață.
Pe seară, când gașca mea se strângea sub un pin din curte, veneam și eu fuga-fuga, să mă alătur lor.
Era distracție mare. Vroiam scaunul meu acolo, ca să nu uite cumva că sunt membru cu drepturi depline. Mi-l ofereau, normal ! Ce oameni, ce suflete minunate! Îi iubesc pe toți, mai ales pe cei care au pledat să mă adopte Mami.
Dormeam cu cine vroiam dintre ei, eram prinț deja.
Ce discuții frumoase, ce povești ale Maestrului și ale celorlalți. Minunat !
Era veselie tot timpul.
Cea mai mare era când veneau băieții de la tennis și ne povesteau cum „i-au ucis”  pe unii și pe alții pe teren, la joc.
Mami îl întreba pe un domn din gașcă, mai dezvoltat el așa, ce-a făcut la tennis. El răspundea, în hazul general, că iar a avut ghinion, că a înnotat prea mult înainte, sau că i-a bătut soarele în ochi, sau că avea 5-0 și după aia s-a schimbat direcția vântului și a luat-o cu 7-5 „Dar mă duc pentru mișcare !”, completa sigur pe sine.

Continuă să citești

Mehmet – Autobiografie – I

Partea I – Botezul

 

Trebuiau sa poarte un nume – Marin Sorescu

 

“Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
……………………………………………………………………………………………..

Stăteam undeva unde era cald si bine, când deodată au inceput niște zgomote bizare, agitație, muzică, râsete. Ce-i asta ? Evident, curiozitatea a fost primul meu sentiment.
Am zărit o luminiță la capătul unui tunel și am ieșit, să văd care-i treaba.
Mare lucru nu am văzut, că era orbitor. Nu romanul lui Cărtărescu, ci soarele. Numai la cultură vă e gândul, of !
Dar era cald și veselie.

Digital Camera

Mehmet – august 2010 – 2 Mai

Mai târziu am aflat de ce: m-am născut la 2 Mai, exact pe data de 2 mai 2010, pe cînd oamenii își petreceau vacanța acolo.
Nu am ieșit din spuma mării, deși de ea amintește blana mea, și nici din gloanțe rătăcite, cum este povestea aia spusă de Mami Simona pe blogul nostru.

Odată ajuns pe lumea asta, m-am prins repede că nu-i un trai prea dulce printre semenii mei.

Existențialismul  are charmul lui, indubitabil. Decât că eu am o noblețe ancestrală, care mă reține de la luptele pentru ciolan, așa cum îl văd redus azi cam la toate ființele.
Având maniere elegante, am știut că destinul trebuie să-mi fi rezervat altceva, mai rafinat.

Continuă să citești