Curcubeu – foto Simona 2014, toamna

Țin în mâini un cartof fierbinte… RELÍGIA…
Teoretic nu este treaba mea dacă religia este sau nu disciplină predată la școală.
Nu am copii, de ce să-mi bat capul ? Chiar așa !
Iubesc copiii și îi respect. Îi respect, insist pe acest verb, dar tot nu ar trebui să mă intereseze ce materii li se predau în școli.

Totuși, așa să fie ? Lasă că-s plătitor de taxe și îmi pasă pe ce se duc banii publici, dar copiii ăștia sunt presupuși să ne plătească nouă pensiile, generic spus. Așadar, cum îi creștem, așa îi avem. Ce semănăm , aia culegem…
Prin urmare iaca îmi arunc cartoful fierbinte din dreapta-n stânga, dar nu-i dau drumul, că nu vreau. Continuă să citești →

Mihai Mălaimare – “Parcul” – foto Simona

„Artistul este şi el un om normal, căruia i se sparg ţevile în casă”- spune Mihai Mălaimare în acest an, în care Teatrul Masca aniversează 25 de ani de existență.

Nu sunt un critic de teatru, dar mă consider un spectator avizat, cu experiența multor spectacole și filme văzute.
De aceea îndrăznesc să spun că odată ce m-am hrănit din cultură, pot vorbi un pic despre ea.
Pe actorul Mihai Mălaimare l-am văzut într-un spectacol, tip one man show, la Sala Mică a Teatrului Național din București, cam prin ’90 sau ’91. “ Actorul” parcă se numea.
Nu am crezut că un singur om, cu o recuzită minimală, cu un fond muzical și cu două reflectoare pe el, poate ține o sală plină mai bine de o oră și jumătate, fără pauză…El a făcut-o !
Fără cuvinte, dar cu o încărcătură emoțională și cu o expresivitate, care ne-au desprins din timp și ne-au purtat de la râs la plâns, suprinși în povestea vieții, lin și natural.
Am participat tăcuți la o desfășurare de stări și am înțeles.
Am înțeles, între altele, că într-o lume în care se țipă, în care nu mai există respect pentru interlocutor, avem totuși în noi calitatea de a “auzi” povestea cuiva.
Mihai Mălaimare știe că o avem și mai știe cum să ne facă să ne-o folosim .
A înființat Teatrul Masca în anul 1990 și de atunci ne regăsim frecvența pe care să trăim emoțiile pe care el și artiștii din echipa lui ni le transmit doar prin gesturi și expresii corporale. Ce bine ne-ar prinde să putem face asta și dincolo de spectacolele fascinante ale acestui teatru.
Dar…de atunci lumea a devenit și mai nerăbdătoare și mai neatentă la cuvintele celui de-alături… Continuă să citești →