Eram la cratiță, mda. Gândurile îmi fâlfâiau prin cap, în căutarea unei idei fixe, pe care să se aștearnă. Am dat cu aspiratorul și cu mopul ? Da ! Fâl-fâl mai departe. Am spălat și întins rufele ? Îhîm! Fâl-fâl ! Și tot așa…idei mărețe topite în văzduh. De-astea care nu se concentrează și ele pe ceva, ca să producă geniu, ci se risipesc în creația banală.

Cum palpitațiile nu mai conteneau, zic să-mi liniștesc conștiința, să citesc fișa postului, ca să fiu sigură că nu mi-a scăpat ceva. Caut fișa. Nicăieri ! Gugălesc. Nimic ! Bine, dar cum funcționează ? Ia să văd, femeile nu au nimic scris, dar poate au bărbații ? Nici ei ! Adică funcționăm aiurea de secole, habar nu avem cine a făcut regulile .De unde, ce, cum, de ce ?

Imaginația liberă, necipată încă, m-a dus la origini și eu cred că a fost cam așa…

În Rai era o mare plictiseală. Nu plătiseră Netflixul, bet-urile fuseseră transferate la păcătoșii din adâncuri. Sfinții ca sfinții, serioși, abia de mai jucau o tablă. Îngerașii blazați, la dietă, cu zahărul scos din bezele. Serios, asta nu era viață de apoi.

Șeful, plictisit și EL, a avut o inspirație. Apoi a expirat :

• Doreleee, ia du-te măi la atelierul de creație și adu-mi niște lut !

Se duce Dorel, aduce lutul și Șeful îl modelează pe Adam, după chipul lui, că în rest asemănările sunt discutabile.

În fine, s-a mai animat un pic atmosfera pe acolo. Era o noutate, na. Se plimba Adam prin grădină, sufla în păpădii – ce se mai distrau ! Mai mirosea o floare, mai tăia o frunză, că cea veche se usca și pica. După un timp nu a mai avut niciun haz cu plimbările lui nostalgice.

Practic nu-i lipsea nimic. Era în Rai, fără să fi făcut nimic care să merite asta și totuși nu aducea nimic nou, distractiv nici atât. Plicticos omul…

Șeful, cu gândul că mai bine se ducea din prima la un teambuilding la “subsol”, ca să-i treacă plictiseala, decât să-l vadă pe Adam vorbind singur, resemnat, îi mai dă totuși o șansă.

• Doreleee, ia vino măi încoa !
• Da Șefu’ !
• Mai adu niște lut, să mai fac un chip, că poate în doi le iese și ne mai dezmorțim și noi.
• Păi nu mai e lut !
• Cum adică ? V-am dat destul, ce ați făcut cu el, l-ați băgat în proiecte deșarte?
• Nu Șefu ! Vine Crăciunul, se naște…știți… și fac îngerașii jucării.
• Ah, da, uitasem. Bine, adu lemn !
• Șefu, serios ? De unde ?! Abia de mai avem pentru Gepetto, să-l facă pe Pinocchio, restul știi, tre să-l lăsăm, ca să nu meargă tirurile goale.
• Voi mă albiți pe mine ! Adu piatră și să terminăm odată, că dă depresia peste noi și numai de psihologi nu am chef pe aici.
• E clar Șefu, ai ceva cu mine ! Aia cu “cere și ți se va da” încă nu a fost scrisă și pe bune, pun de un sindicat aici, că mă hărțuiești și că îmi ceri ce ar trebui să știi că de unde nu e, nici TU nu ceri!
• Mă Dorele, măi dragă, stai calm ! Cu piatra ce mai este, că să mă bat EU singur dacă știu !
• Haide Șefu, că știe tot Universul ! Podul de la Brăila bre ! E rezervată, da ?!
• Asta va fi înainte sau după Pinocchio ?!
• În timp ce ! Altă întrebare ?
• Bine măi ! Acum tre’ să rezolv problema : din ce îi fac eu lui Adam ceva, că n-are sare, n-are piper, este dietetic rău. Viața îl copleșește cu liniștea și singurătatea ei! Fii atent, ce-o avea el în plus, ca să-i luăm și să nu se prindă?
• ?
• Hai, adu-mi o coastă, că văd că îți lucesc ochii în capul sec și mi-e că-mi aduci ceva, cât să distrugi toată distracția…Ah, și pune-ți masca pe figură, să nu fi luat ăla Covid între timp, să intrăm în carantină și să nu aibă cum să vină la noi ăia de pupă moaștele.

Vine coasta, începe lucrarea. Rezultă Eva. Același material, același Creator. Mici diferențe subtile, care fac misterul și frumusețea. Ce să mai, inspirație ! Îi pune Șefu’ frunzulița și hai, în grădină cu tine, că nu am mai râs de mult.

Mergea Eva prin grădină. Toate buticurile închise, că o fi fost duminică, sau ceva.

Îl vede pe Adam. Cum nu avea din ce alege, se duce la el.

• Eu sunt Eva. Tu ?
• A-a-a-dam…
• Aha ! Și de ce freci frunza aia ?
• Păi e mentă și miroase frumos.
• Și nu te plictisești ?
• Nu, vrei să încerci și tu ?

Și s-au împrietenit. Le-a fost bine, cuminți, nimic special, adică plictiseală level.2.

Hai că știți urmarea. Șefu le-a creat circumstanțele “păcatului”, probabil ca să se distreze, că nici în doi nu erau mai hazlii.

Așa că i-a stârnit, spunându-le unde e copacul, că altfel poate nici nu l-ar fi băgat de seamă. Ăștia curioși, că alte dorințe nu aveau pe atunci, au gustat din fructul oprit, deh. Au fost ispitiți, ce să mai…?! Adică nu fă aia, nu drege ailaltă, când de fapt, EU, Șefu, ți le dau măr în gură, ca sa o comiți. Pe bune, nu se fac glume de-astea, că uite unde am ajuns !

Așadar tot EL s-a supărat pe ei și i-a izgonit din Rai. A acționat la nervi. Nici asta nu se face. În fond, dacă păcătoșii ar fi rezistat ispitei, ce s-ar fi ales ? Cum ar mai fi existat splendoarea asta de lume ?

Deci au fugit Adam și Eva, cu ce aveau pe ei, adică nimic, doar Adam cu mărul rămas în gât. De fișele postului de la Rai – Resurse Umane- nici vorbă. Cui i-a mai ars de ele?!

De atunci confuzie, dar cui îi pasă ?!

Fișa postului nu există. Face fiecare ce vrea, ce știe, ce poate. Mai bine. Cine vrea face așa, cine vrea, face așa…

Poate revin, când cei doi fugăriți ajung în grotă, să se certe cu Darwin…

Dacă nici viața nu este mister, atunci ce mai este ?

S i m o n a