Antistres

Eram la cratiță, mda. Gândurile îmi fâlfâiau prin cap, în căutarea unei idei fixe, pe care să se aștearnă. Am dat cu aspiratorul și cu mopul ? Da ! Fâl-fâl mai departe. Am spălat și întins rufele ? Îhîm! Fâl-fâl ! Și tot așa…idei mărețe topite în văzduh. De-astea care nu se concentrează și ele pe ceva, ca să producă geniu, ci se risipesc în creația banală.

Nu rupeți florile Mărului – foto Simona, Poiana Țapului

Cum palpitațiile nu mai conteneau, zic să-mi liniștesc conștiința, să citesc fișa postului, ca să fiu sigură că nu mi-a scăpat ceva. Caut fișa. Nicăieri ! Gugălesc. Nimic ! Bine, dar cum funcționează ? Ia să văd, femeile nu au nimic scris, dar poate au bărbații ? Nici ei ! Adică funcționăm aiurea de secole, habar nu avem cine a făcut regulile .De unde, ce, cum, de ce ?

Imaginația liberă, necipată încă, m-a dus la origini și eu cred că a fost cam așa…

În Rai era o mare plictiseală. Nu plătiseră Netflixul, bet-urile fuseseră transferate la păcătoșii din adâncuri. Sfinții ca sfinții, serioși, abia de mai jucau o tablă. Îngerașii blazați, la dietă, cu zahărul scos din bezele. Serios, asta nu era viață de apoi.

Șeful, plictisit și EL, a avut o inspirație. Apoi a expirat :

Continuă să citești