Generații – partea a patra

Cascada Urlătoarea

Cascada Urlătoarea – foto Simona – iunie 2015

… Mi-e dor de mine.

Trecem prin timp. El este o dimensiune cu care nu ne putem negocia clipa pe care o reprezentăm . Pe ea o trăim fie că o simțim, o iubim, o detestăm, o ucidem sau orice alte verbe îi dedicăm.

Putem fi orice, de la Creația lui Dumnezeu până la lipsitul de orgoliu descendent din maimuță. Îl interpretez un pic pe Petre Țuțea, care la un moment dat a zis exasperat de “de ce-urile” unora, că el crede în Dumnezeu pentru că este prea orgolios ca să creadă că se trage din maimuță.
Orice am crede, misterul există și cine a avut revelația, cinste lui.
Nu mă voi referi acum la religie. Am făcut doar o mică divagație, în contextul în care cred că ne-am uitat sensul, dacă cumva ni l-am știut, sau dacă ne-am pus problema că am avea vreunul.

Putem fi un mesaj de la Univers, dat Timpului, într-o împrejurare. Ne putem repeta, de fiecare dată pentru a avea ecouri mai puternice și mai spirituale, pentru a ne merita clipa din ce în ce mai conștienți de ea, de sensul ei, al nostru de fapt.

Am un sentiment năucitor că ne-am rătăcit și că spirala evoluției a devenit un cerc în care am amețit.
Nu contează ce credem că suntem, esențial este să ne punem această întrebare, să ne căutăm sensul și să trăim beneficiind de darurile conștiinței și al reflectării cu care suntem înzestrați.

Trecutul este viu, suntem și produsul lui și nu avem voie să-l uităm, ca să nu repetăm greșelile și să ne încântăm cu amintirile.
Viitorul este ceva la care nu este necesar să ne gândim. Este suficient să ne  modelăm într-un prezent mai reflexiv, care să ne dea realitatea care contează și care va conta.

Sensul nu îl stabilește nimeni nimănui.
Ne suntem datori nouă înșine să ne stabilim reperele morale și spirituale, după reflectări personale. Să aflăm ce căutăm în viețile noastre.

Spuneam cândva că modelele ne-au murit în închisorile comuniste și că suferim acum, pentru că cele care ar mai putea fi urmate, au fost acoperite de superficialitate și de non-valori.
Avem nevoie de educație, de instruire, de autodisciplină.
Sunt consternată să observ că nu există nici o instituție care să dorească și să facă asta pentru oameni. “Țara ne vrea proști.”
Mă gândeam ce lăsăm generațiilor care vin după noi. Greșit ! Ar însemna să ne gândim și ce ne-au lăsat nouă generațiile dinainte și să le judecăm. Cu ce drept ?

Nu trebuie să ne gândim ce am primit, sau ce lăsăm, pentru că astfel uităm să ne gândim la noi și la ceea ce contează în viața noastră. Acum, aici. Mesajul care suntem și mă hazardez să spun, ecoul cu care plecăm… Cred că asta este mentalitatea corectă și asta poate crea un context prielnic, respectabil și sănătos.
Plecând din interiorul nostru, altruiști, poate ne regăsim sensul pierdut deocamdată în devălmășia vremurilor..

Viața materială ne absoarbe mult prea mult. Dorințele materiale ne îndepărtează de realitate, de ceea ce contează, anume spiritualizarea, ascensiunea pe scara evoluției. Am uitat cum se face asta decent, confortabil.
Universul ne-a așezat într-o natură superbă, care nu ne cere nimic, decât iubire și respect. Ne oferă splendori gratuite, dar noi suntem cu ochii pe cu totul altceva.

Mi-e dor de mine.
Am revenit la scris după o perioadă în care am experimentat momente debusolante într-un sistem dezacordat. Un sistem făcut de oameni, dar parcă pentru a-i zăpăci, nu pentru a-i sluji.
Un sistem în care te pierzi, în care ești un număr de card , sau un număr într-un tabel, un CNP. Nu ai personalitate, ai ID și parole.

Ești furat cu sens cu tot și nu mai ai răgaz să gândești, să alegi, să respiri conștient.

Dacă nu ne scuturăm și nu ne repoziționăm pe orbita mesajului care suntem, ne autodistrugem.
Trebuie să ne opunem conștient și cu vehemență capcanelor pe care singuri ni le întindem.
Nu mai putem lua chiar tot ce ni se oferă, fără să discernem.
Mi-e dor de mine când eram optimistă și credeam în progresul societății și că voi putea contribui și eu la el.
Sper că o voi face, în felul meu, pentru că acum este evident că generațiile au nevoie unele de altele mai mult decât oricând.

Poți transforma o creangă de copac într-o bâtă cu care să lovești în stânga și în dreapta, producând suferință, ură, dezgust, sau poți face câteva fluiere cu care să încânți sufletele oamenilor, aducând zâmbete și pacea pe care ne-o dorim.
Aceasta este diferența dintre întuneric și lumină.

Mi-e dor de lumină.

S i m o n a

Ți-a plăcut? Răspândește-l!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?