Doreleee

Ante scriptum: mi-am băgat pumnul în gură ca să nu mai scriu de politică. La categoria “Politicoasă” se găsesc de exemplu articolul “Războiul stelelor”, publicat de mine pe 29 februarie a.c. precum și altele, care anunțau zorii celor ce se întîmplă acum. Nu vreau să mă repet și nici să aprofundez lehamitea de viață abordând teme politice. Mai bine uit.
Mă duc pe coclauri, că doar l-am votat pe Co-Klaus.

Dorel

Vis-a-vis este o bodegă. Omul a adormit cu fața spre ea – Câinele s-a nimerit – foto Simona – 31 mart 2014

Pe lângă dilema cu blestemul nostru , Miorița sau Meșterul Manole, avem un sindrom fără echivoc, anume Dorel. Îl știți pe simpaticul din reclame.
Pe vremuri era Titi 2 Poli, interpretat de Puiu Călinescu, meșter care făcea de toate, dacă îi dădeai 2 poli, adică 40 de lei în moneda de atunci. Praful se alegea de tot ce atingea predecesorul lui Dorel. Adică e genetică buba.
Pot să scriu manuale ilustrate cu exemple de făurari , pe care i-am fotografiat chiar în exercițiul funcțiunii. Dar cât umor să ai, ca să tot râzi de toți dobitocii, care uneori le comit cât să-ți pleznească vâna-n cap ?!
Mă întreb dacă nu cumva pe noi românii ne cam încurcă talentul ăsta de a face bășcălie, acolo unde neamțul ar da amenzi și șuturi. Neamțul lor, că al nostru e ocupat cu designerii doamnei, atât pentru decorarea Cabinetului 2, cât și cu cei trei care au ca teme toaletele, în sensul de cârpițe pe care dânsa e musai să le poarte cu diverse ocazii.


Cum în sfârșit avem și noi o doamnă după 25 de ani de jind, sper să nu dea de alde Dorele când și-o face perdeluțe, sau furouri. Că noi plătim și chiar nu mi-ar conveni să facă cineva treabă de „2 poli” lu’ Cabinetu’ 2.
Chiar e periculos. Poate i-o pune „Răpirea din serai” în spatele mesei de lucru, ca să auzim și noi în sfărșit că locuiește cineva în palatul ăla demodat…
Altfel eu nu am nimic cu doamna, îmi era simpatică, dar mi se pare că se bagă cam mult în seamă și avem amintiri triste în sensul ăsta, deci mai reflectez dacă o plac sau nu.

Gata cu bârfa politică.

Să v-o zic p’aia cu Titi , că Dorel încă nu se născuse, și cu ușa de la apartamentul în care locuiesc.

Ușa era o epavă, de pe vremea când blocurile se construiau datorită bunăvoinței Cârmaciului, că uite, de atunci cine a mai făcut asemenea opere ?!

Trebuia schimbată, ce să mai zic. Trăgea în casă ca pe Ceahlău. Avea ramă de lumină și nu era aură, era că se strâmtase și pe lângă lumină, intra lejer aer rece, cald, după anotimp, na. Purfixul deja nu mai făcea față.

Mie îmi place lemnul, îl iubesc, este viu, frumos, natural. Îmi doream deci o ușă de lemn.
Problema era că aveam unele experiențe neplăcute cu lemnele din casă : dulapuri, ferestre, care am nimerit să se usuce la căldura sufletelor noastre.
Măi și când au început să troznească la propriu, eu m-am chircit pe vine, cu mâinile la cap, că nu știam cine trage. După un timp m-am obișnuit, dar am început să am îndoieli la achiziționarea lemnului.
Așa că am uitat ce-mi place și am luat o ușă metalică, ca tot locuitorul . Eu le spun „uși de lift”. Nu le pot suferi, dar decât să mi se usuce în prag și iar să bag degetele prin crăpături, am zis de „fer” că de „haur” nu ezistă și am executat comanda.
Ales și cules din magazin. Au venit dibacii la montaj.
Au demontat ușa veche, demolare, moloz, praf, bucurie mare. Numai cine n-a trecut prin asta nu înțelege.
Au pus ușa cea nouă cu polobocul să vină la drept, au înțepenit-o cu pene, cu spumă poliuretanică. Bun !
Probe, chei, vișinată la băieți.
Am aranjat cu ei un blat, să vină a doua zi să facă și reparațiile cuvenite, la ciubuc.

Dorel 2

Dintr-un videoclip celebru …

Până să vină ei, am venit eu acasă și ce-am văzut la colțul din stănga sus al ușii, cel de pe partea cu balamalele ? Lumină !
În loc să mă bucur că e cineva acasă, mi-a stat inima ! Nu era luminița de la capătul tunelului, era ușa defectă.
C-o fi de la garnitură ! Neh, că marginea ușii aproape că intra în vinclu, în loc să se pupe cu tocul.
Mi s-au blocat maxilarele, că de abia am putut strecura un Distonocalm printre dinții sudați.
Soțul meu trecea pragul de colo-colo, nevenindu-i să creadă. Bine, desigur că și înjura un pic…
Ne-am uitat mai atent și am elucidat cazul: balamalele erau sudate strâmb pe toc, ceea ce trăgea și ușa în derizoriu.
Avusese loc o suprapunere flagrantă de over calificați : unul în construcții, deoarece și gaura în care trebuia potrivită ușa nu era taman cu unghiuri drepte, iar celălalt sudor ceva, sau lăcătuș mecanic, că C.O.R.-ul ( clasificarea ocupațiilor în Romanika ) e mare și te crucești de câți specialiști sunt.
Primul cred că și-a uitat echerul în pufoaică și a făcut unghiul drept cu capul, care s-a dovedit obtuz.
Celălalt le-o fi sudat cu basca pe ceafă și cu țigara în colțul gurii. Gândul îi era sigur la Socrate, care n-a lăsat nimic scris, ca să aibă și el ce citi în pauza de masă, așa că orbit de fum și obidit de sinergia ghinioanelor din viața lui, a greșit, ce mare lucru ?!
În timp ce noi contemplam eșecul, au apărut și meșterii să treacă la finisaj. La loc comanda, că uite, dăm lumină și pe palier cu ușa asta.
M-am reanimat și am început procesul de omorât neuroni. Vroiam altă ușă, normal!
Patronul de la care o luasem p’a strămbă a zis că nu e vina lui. Hai măi, zi să mori tu ! Nu e, recunosc, dar nici a mea nu e, să o înghit.
Am sunat la Protecția Consumatorului, am învățat drepturile omului. Am reluat cu patronul, l-am învățat și pe el. Au demontat ușa lu’ Titi, au adus alta nouă. Uf ! S-a rezolvat.
Le-am mai dat băieților o vișinată și i-am pomenit cu drag pe dibacii care și-au adus prinosul și și-au suprapus talentele exact în ușa noastră.

La noi Dorel e în toate, că are arbore genealogic, nu glumă și Titi 2 Poli se poate odihni linistit, că ne-a lăsat pe mâini bune.

S i m o n a

Ți-a plăcut? Răspândește-l!

O părere la “Doreleee

Lasă un răspuns