Manipulați-ne !

Câmp de rapiță –  Insula Mare a Brăilei – Fundal Munții Dobrogei – foto Simona

Avem echipă, avem valoare ! Aleși pe sprânceană, sau mai degrabă pe mustața lu’ Livaș, miniștrii aceștia sunt speranța mea că ne vom face praf ! Apoi, în sfârșit, treziți la realitate, ne vom reface din cenușă, bla, bla…ce ziceam ?! Băteam câmpii oameni buni, că la noi realitatea este că se resimte exportul de creier pe care îl facem încă de pe vremea lui Neculai Cizmaru.

Asta am lămurit-o.

Oamenii dornici de muncă s-au cam împrăștiat și ei, așa că am rămas cu ceea ce ne reprezintă în mod plastic Guvernul Dragnea și Parlamentul.

Dar văd că trendul este globalizat în mediocritate. Asta, mă ucide ea

Manipularea pe care mass media o execută, a umplut lumea de buruieni. Acum este forțată să le dea ce vor ele.

Bisericile ar trebui să le mai plivească, dar neh, profită și ele, umăr la umăr cu clasa politică.

Învățământul ? Ce e cu el ? Cui îi trebuie oameni deștepți, instruiți, luminați ?

Suntem deja dominați de superficialitate, de o mare masă manevrabilă, cu care nu ai cum să te lupți la “Cine știe , câștigă!”, ci pe la toc șouri, unde este ciuca miștoului și așa îi place, iar tu nici nu te poți uita, darămite să participi.

Așadar, ne împărțim dramatic în două și nu egal.

Lumea a devenit de mult teatrul de luptă al minorităților.

Lacul Blasova – Insula Mare a Brăilei – foto Simona

Dar unde să te mai refugiezi, să te simți și tu acasă, să poți munci și trăi liniștit, să scapi de jena provocată de co-planetarii “care este” ?

Probabil că unii dintre voi ați văzut documentarul difuzat de B1 TV pe 1 ianuarie, cu Președintele ales al USA, Trump.

Iar am rămas bouche bee, deși mare lucru nu mi-a adus nou. Poate doar violența cu care body guarzii i-au îndepărtat protestatarii de pe la mitinguri, cu amenințările incredibile urlate de el de la microfoane, în ovațiile susținătorilor. Cam ca la Mineriadele noastre.

În loc să mă bucur și eu românește, că moare și capra vecinului, mă ia cu fiori de gheață, când văd constelația internațională.

Înainte de ’90  mai trăgeam speranțe că fugim în lumea largă, să scăpăm.

Acum trăim cu alegerile noastre, care se țes cu ale altora, că e globalizarea în toi.

Alegerile planetare din 2016 redefinesc manipularea.

Cam vin nori negri – foto Simona

Îmi pare că: manipularea nu mai este o influențare a opiniei publice , prin care, fără constrângeri de vreun fel, se impun anumite comportamente, alegerea candidaților în cazul de față.

Dimpotrivă, opinia publică urlă și cere să i se spună ce vrea ea să audă ! Da, alegătorii cer , îl manipulează pe candidat să-i spună ce vor ei să audă.

Candidatul le spune, ei știu că sunt baliverne, îl aleg, apoi îl înjură.

Altfel cam cât de prost și neinstruit să fii, ca să mai crezi în autostrăzi și tăieri de taxe în Românika , sau în Marele Zid la granița cu Mexicul și deportări din USA în secolul 21 !?

 

S i m o n a

Ți-a plăcut? Răspândește-l!

Lasă un răspuns