Maestrul François Pamfil

Francois Pamfil

François Pamfil pe terasă la Casa Cireșarilor – Poiana Țapului – foto Simoan aug 2010

” Circul stă la baza tuturor artelor” …așa spunea artistul.
Mehmet a luat o pauză de la autobiografia sa, pentru că este important să îi dedic Maestrului François Pamfil elogiul pe care îl merită. El a fost unul dintre primii lui prieteni și de-bine-doritori. L-a îndrăgit, m-a încurajat să-l adopt și mi-a inspirat numele motănelului, așa cum el v-a povestit în episodul “Botezul”.
Cuvintele nu-l pot cuprinde pe acest om. Maestrul…

Complexitate artistică, erudiție, cultură, imaginație, educație aleasă, spirit tânăr, viu, umor fin, subtil. Avea măiestria împrăștierii în mințile celor din jur, pentru ca apoi să se aștearnă în sufletele lor, cu anvergura zburătorului care a fost. Vibra molipsitor. Nu aveai odihnă spirituală în preajma lui. Totul era provocare la gândire și manifestare elevată. Nu greu, dar consistent.

Dedicat ca un dascăl, cu ținută universitară. Cu o putere interioară sigură pe sine, dar discretă în exteriorizările ei sclipitoare.
Se căuta alături de noi, perfecționist neobosit și se amuza teribil când mai descoperea câteceva.
Ni s-a dăruit cu înțelepciunea unei experiențe de viață absolut romantică și insolită, fără să se așeze pe vreun podium. Ne-a fermecat definitiv.
Modestia geniului.
Am înțeles pentru a nu știu câta oară că fac parte dintr-o generație dornică de modele. Nu pentru a le copia, ci pentru a se defini, pentru a înțelege de unde începe și spre ce se duce.
François Pamfil a fost un reper și așa va rămâne.
Am avut privilegiul să-l cunosc și să mă număr printre cunoștințele lui.
Categoric ar fi fost un musafir al salonului meu, la taifas. De fapt spiritul lui stă sigur într-un colț, cu un zâmbet hâtru, cu replici memorabile. Tezaur de subiecte interesante, memorie sclipitoare, arta conversației, în concurență cu toate celelalte la care era special.
Îmi caut nu numai cuvintele pentru a vi-l descrie, dar realmente nu știu cum să fac asta, fără să îi tulbur excelența…

Revin…

S i m o n a

03.03.2015 – recuperat din baza de date personală

Ți-a plăcut? Răspândește-l!

Un comentariu la „Maestrul François Pamfil

  1. Presupun că Ada Vertan, colega și prietena mea, a uitat parola pe care WordPress o cere pt a posta un comentariu, iar eu când să-l aprob, mi-a spus “oops, n-avem”…De aceea, mă conformez lui copy – paste și îl postez eu, că e musai.
    Completează portertul Maestrului François Pamfil.
    Dar oricât ne-am aduna și am depăna, nu am reuși să-l conturăm.
    În interviul dat lui Patapievici, i-a spus că este “pararealist”, sau așa ceva…
    Mai jos este comentariul Adei…

    Un adevarat privilegiu ca l-ai cunoscut! Eu l-am intalnit la gala premiilor UNITER si a fermecat auditoriul cu aerul sau hieratic, cu vorbele sale putine dar pline de continut. Umorul sau fin taia ca un bisturiu si vindeca in acelasi timp.
    Iat ce marturisea despre sine:
    “Eu sunt născut suprarealist. Şi m-am manifestat ca atare de la primele lucrări pe care le-am încercat pe cont propriu, dincolo de studiile din Academie. N-am constatat eu, pentru că nu aveam atunci instrumentele necesare, dar oamenii care cunoşteau profund fenomenul mi-au spus: ,,bine, domnule, dar dumneata eşti un suprarealist get-beget, născut şi nu făcut!” Atenţie: nu mă revendic, însă! Vreau să spun că a avea o structură de bun navigator în visul suprarealist nu înseamnă neapărat că-i eşti îndatorat în vreun fel. De aceea declar cu tărie, şi trebuie să fiu crezut pe cuvînt, că eu nu mă consider suprarealist. Iar dacă voi fi întrebat: ,,bine, bine, dar atunci ce te consideri?”, răspunsul meu este acesta: ,,mă consider scamator!”
    A fi scamator înseamnă a avea o părere foarte exactă despre faptul că volumul omenesc nu s-a modificat şi nu a evoluat de paisprezece quatralioane de ani şi că omul are aceleaşi locuri comune: e vorba despre privire, despre psihic etc., adică despre locurile comune ale impulsului vizual şi despre citirea lui comună. După cum scamatorul explorează locurile comune ale privirii în cadrul spectacolului său, eu încerc, în spectacolul meu – şi n-aş vrea vreodată să mi se spună că sînt artist, ci că sînt saltinbanc -, să explorez un loc comun similar. De ce? Din cauză că nu sunt împăcat cu slăbiciunile omului, cu locurile lui comune, cu felul lui comun de a citi. Şi dacă el doarme cu privirea, eu îl provoc. Dar nu-l provoc cu mîngîieri, ci cu demonstraţia inconfortabilă că mai există şi alte spaţii.
    Aşadar, scamatoria ar fi o formă de biciuire a realităţii…
    Şi această biciure este, în primul rînd, o autobiciuire. Mie nu mi-a fost îndestulător ochiul comun. Tuşă, efect, contur, ton, contraton, reflex, tentă plată, pastă, asta sunt: ochi comun. Şi ochiul doarme, se mulţumeşte că vede bine,că nu poartă ochelari, că nu e orb. Îl vede pe Vermeer, nu înţelege nimic din Vermeer şi îi citeşte povestea lui Vermeer. Pe mine mă interesează doar scamatoria din Vermeer!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?