Întrebare

Peisaj de toamnă - foto Simona 2013
Peisaj de toamnă – foto Simona

Repede, repede…răspundeți !

Ce făceați când aveați 23 de ani, dragii mei ?

Eu eram studentă.

Eduard Hellvig la vârsta de 23 de ani, cu mucii  pă pept, era consilier al Ministrului de Interne  Dudu Ionescu – Guvern CDR.

Noi la 23 de ani ne luptam cu valurile vieții, aveam restanțe, aveam probleme existențiale, dar omul ăsta și le rezolvase, era tare, bazat, avea expertiză, cât să fie consilier al Ministrului de Interne !

Mi-am propus să vorbesc frumos pe blogul meu, dar cum …reușesc măi unii să-și facă mamele mândre încă de mici, iar alții, io de exemplu, nu reusesc niciodată !?

Noi la 23 de ani eram bezmetici și ne dădeam cu “săniuțele” prin practici, iar acesta, e drept, lansat după ’89, era genial frate ! Îi vibra totul, pus în ordine pe ață.

Ața albă cu care ne cos aștia povestea.

Pulsa știința în el, clocotea inițiativa, izbucneau văpăile geniului, vulcan activ de carieră… 

A avut rezultate, ce să mai !? Adevărat, pentru el, nu pentru noi. Că noi n-avem parte să profităm de iluștrii ăștia. Să simțim că ne folosesc la ceva. Ei își folosesc lor și neamului lor, de sânge sau de interese.

Noi figuranți, băgăm votul și ne lingem botul.

Mă uit la CV-ul candidatului, așa, pe diagonală,  că e deja angajat, iar eu nu am ce consilia la el… și vad stele. Nu verzi, dragii mei, ci de-alea aurite, pe umerii lui semeți . Îi curg râu. Da’ de mic măi ?!

Ce naiba, îi recrutează din vitro ?! Cum semnează măi dragă !?

Beeeiii, ăsta e născut în ’74 !!! În octombrie ’90, a împlinit 16 ani.

În perioada 1998-2000 a fost, pe rând, consilier politic al fostului vice-președinte PNL Horia Rusu și al Ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu, precum și consilier al candidatului la președinția României Mugur Isărescu.

Ok, ok !

Dacă l-ar fi pus director la Casa de Mode Venus, s-ar fi justificat gura mea căscată. Pe cănd așa, e omul potrivit, la locul potrivit. Pace !

Nu înțeleg totuși de ce i-a trebuit atât de mult lui Klaus să-l numească, mai ales că numele i se pronunță cu accent potrivit pentru limba lui de silicon. Apropos, azi nu a citit Președintele. A vorbit liber dragul de el. Progresează! Ho, că l-am votat, dar dau, n-am ce face.

Da măi, sunt geloasă, frustrată, verde de invidie, că am fost atât de mediocră încât serviciile secrete nu au apelat și  la mine. Nici înainte, nici după ’89.

Mă știți, nu dau 2 bani pe funcții. Nu mi-au trebuit si nu-mi trebuie.

Recunosc cu mâna pe inimă că avem nevoie de cei cu “ochi albaștri și steluțe pe umeri”. Oho, multă, multă nevoie. Că ar fi luat-o DNA-ul la pachet fără serviciile lor. Mai aveam noi la Sf. Așteaptă festival cu mascați și adunarea la pârnaie a celor care ne-au furat.

Cinste lor, înstelaților și succes în activitate !

Totuși recunosc că îmbătrânesc degeaba : mă mai uimesc încă astfel de evidențe.

Mare lucru : securist din fază embrionară, ajunge Director la SRI.

Preten cu toți : Iohannis, Antonescu, Voiculescu. O fi fost și cu Nea Nicu, că l-a prins …Mă lași !?

PSD-ul nu cârâie. UNPR-ul și UDMR-ul nu mârâie. Tu-i mama lui de conses, care l-a râvnit Ilici și iote când s-a călcat în el: la propunerea lu’ Hellvig ! Omul Varanului ! Mi-e rău !

Nu vroiam să fiu eu. Din partea mea să pună pe cine vor, că mi-e egal.

La SIE să-l pună pe ăla de la Hi-Q, care e mare sculă prin Camera Deputaților, Mihai Sturzu parcă. Chiar promite, zău. Iar la DIICOT pe Delia și să schimbăm imnul cu “Aripi de vânt”, ce-are ?!

V-am zis acum câteva zile că avem partid unic in Parlament ? V-am zis ! Să nu uitați !

Întăresc : sunt o apă și-un pământ, toți ! Nu există opoziție. S-a văzut clar în ultimele luni și se vede și acum, când le place Hellvig tuturor. De parca ar fi peisaj de toamnă…

O fi bun, nu zic, dar așa de mititel si securist deja ?! Și toți mucles, niciun comentariu ?! Doar câțiva din presă. Hm !

Măi, nu voi scandal, dar în stilul ăsta liniștit, ne ducem ușurel de unde am plecat.

E bine cu calm si civilizat, dar unanimitate, fără opoziție?!

Unde este opoziția ?!

Nu-i ?!

E cod roșu, pui de daci !

 

S i m o n a

Ți-a plăcut? Răspândește-l!

3 comentarii la „Întrebare

  1. Să fugim și să-i lăsăm să se voteze între ei. Să se mintă și să se aburească între ei ! E țara lor și a ma-mii lor ! A ajuns Varanul să-și pună Șef la SRI ! Nu pot să cred ! Taman ce respirasem ușurați că am scăpat de rânjetul aluia și acum … Ce se întâmplă ?! E războiul serviciilor ? Tocmai acum, când la 3 km de granița de Est avem război și de fapt niciunde nu e liniste, ci terorism și paranoia ?!
    Acum Varanul ne ia din nou la mișto, de după gratii, cu puiuțul lui ?!
    Poate n-o fi ! Iar vreau să nu am dreptate. Jur că vreau să greșesc acum și de fapt să fie de bine propunerea de azi.
    Oricum, când aud de Voiculescu…și încă activ, uau !
    Sper să nu escaladăm dezamăgirea iarăși, iar apoi neputința, resemnarea, emigrarea…

  2. cine cere nu piere (dar nici nume bun nu are)…
    apoi daca abia acu ai dat in boala intrebarilor mai ani cateva secole pana te-ntalnesti cu varul cela neant care-ti ascunde tot…
    deh, e intrebari usoare ca pana si intrebari grele ca pana (de despicat lemne)…
    cine cxrede ca scoala de la Baneaza lucreaza in gol sau s-a inchis pare ca se-nseala… dar ce orice societate agricola serioasa are nevoie de pepiniera, de organisme modificare genetic cu productie mare la hectar si mai ales cu seminte de import si de la rasarit si de la apus.., ca doar nu se stie cum mai bat vanturile…
    cat despre partidul unic… mie sincer mi se pare o gogorita… de ce sa te chinui partinic cand poti face afaceri transpartinice indiferent cine e la guvernare… da acu macar acarul Paun o sa stie cum circula trenele: odata pe stanga, odata pe dreapta… si in felul asta toata lumea e fericita… cat despre voturi… nimic mai simplu le electrocutam pe toate de nu se vad si ies asa cum trebuie la imprimanta

    • Băneasa ne trebuie, că nu suntem bananieri.
      Dar să lucreze pentru patrie si popor, pentr-al nostru viitor.
      Ăștia s-au privatizat, nu vezi ?
      Da, e politica banului. Aia îi unește în cuget și-n (ne)simțiri îi uneori, ca acum, frica de bulău, de care tre să scape. Cred că așa a apărut Hellvig, din puțul interesului comun.
      Nu mai scăpăm, m-am convins.

Lasă un răspuns