“Floare rară” Foto Simona ian 2016
Prietenia.
Am primit multe daruri, noi, oamenii.
Conștiința, gândul…
Ne împrietenim. Simțim iubire, devotament, loialitate. Dăruim, primim. Respectăm și lucrăm.
Lucrăm ca să supraviețuim, dar lucrăm și ca să nu fim singuri, să avem prieteni.
Fiecare crede că o face bine și chiar o face în felul său.
Componenta timp nu este un argument pentru o prietenie.
Depinde foarte mult ce ai făcut în tot timpul prin care ai trecut cu un prieten. Ce repere valorice a avut fiecare și în ce direcție a evoluat. Se îndesește sita, așa este.
Este complicat și mult prea mult de spus.
Simplific : simți sau nu iubire și prietenie pentru cineva, sau dinspre cineva. Îl cunoști bine, cu bune și cu rele și îl iubești așa cum este, necondiționat. Știi la ce să te aștepți, nu trebuie să-ți faci griji și să-ți aperi spatele…Să nu te simți pus la zid și judecat. Te iubește și el așa cum ești, nu-i așa ? Dăruiești, fără să aștepți. Clasic, da !
Nu am definiția prieteniei. Ea, ca și dragostea, îmi sunt nedefinibile. Le simți, sau nu.
Ajungi la un nivel cu cineva, de la care orice ar fi, nimic nu poate atinge prietenia dintre voi.
Dar totuși…
“Curcubeu”- Foto Simona – mai 2015
Sinceritate .
Oh, da !
Cu orice preț ? Nu !
Sinceritatea este foarte importantă. Dar nu și judecata, ca argument al sincerității.
Afirm cu mândrie : sunt sinceră și le spun prietenilor mei exact ce gândesc, în binele lor.
Dar oare mă folosesc eu și de darul gândirii, pe care trebuie să-l am, că sunt om și mai sunt și prieten, ca să bag de seamă că poate distrug cu sinceritatea mea !?
Stau vreun pic să reflectez dacă ceea ce spun eu sincer, este și corect ?! Nu sunt cumva subiectiv, în favoarea sau în detrimentul celui pe care îl iubesc și îl respect și-i sunt prieten ? Nu cumva greșesc față de el și implicit față de mine ?
Desigur că sunt liber să gândesc și să spun exact ce vreau, cui vreau și când vreau, dar asta nu este sinceritatea cu care trebuie să mă mândresc.
Mă pot mândri cu ea, abia după ce mă folosesc de gândire.
Dacă mă înșel și distrug ?! Pe ce mă bazez când sunt așa de sincer, cu riscul rănirii cuiva ?! Ce obțin de fapt ?! Ah, da, îmi alint orgoliul și-l numesc sinceritate !
Libertatea de gândire este un dar prețios, dar nu orice gând care mă lovește, ca rezultat al unor agitații intelectuale, se înscrie în acțiunea gândire.
Nu acționăm funcție de ceea ce ne place, sau nu și spunem că am gândit și ne-am exprimat liber. Prima părere exprimată, nu este un gând. Este poate o șuetă, dar nu un gând și nicidecum pentru un prieten.
Spui ce simți și ce gândești, dar ai o gamă largă de cuvinte cu care să te exprimi, la fel de sincer, fără să rănești, ci chiar să vindeci. Asta doar dacă știi ce simți, ce vrei și ce ai cu omul căruia i te exprimi dezlegat de urmări, vraiște în impulsuri bănuite a fi meditație.
Toți greșim. Important este cum, cât și dacă putem recunoaște. Dacă trântim ușa în urma noastră și rămânem cu clanța în mână, puțin probabil să se mai audă ceva de dincolo de ea.
Cineva spunea : „Sunt prea bătrân ca să mă mai cert, pentru că nu mai am timp să mă împac !”. Perfect de acord ! Dar ca să știi acest lucru, trebuie să fii adult, cu experiența însușită la zi și cu înțelepciunea de a-ți pune ție oglinda în față, nu altora.
Dacă am gândi, de multe ori am tăcea.
Dacă am gândi, poate am lua în calcul că poate ne înșelăm, sau suntem subiectivi.
Dacă am gândi, nu ne-am apleca să ridicăm piatra și să lovim cu ea orbește.
Dacă am gândi, ne-am întreba cât valorează părerea noastră și dacă o exprimăm, care ar putea fi consecințele.
Dar dacă suntem siguri că exprimăm ceva sincer, în urma unei gândiri profunde și chibzuite, obiective și responsabile, atunci va trebui să trăim cu efectele sincerității noastre și să fim mândri de rezulatate, oricare ar fi ele.
S i m o n a