Nu sunt sigură că pozele pe care le vedem sunt reale. În zilele noastre nu mai poți avea încredere în ceea ce ți se arată sau spune. După părerea mea mass media este compromisă.
Ceea ce mi se pare clar este exact ciudățenia fenomenului care a luat brusc amploare, precum și bâlbâielile politicienilor din toate zările.
Parcă țin minte că azilantul politic de pe vremea noastră, se tira într-o țară care nu-l rambursa lu’ Nea Nicu, completa acolo cereri pentru viză unde credea el că îi va fi bine și ședea pe lopată, până primea acordul.
Mulți dintre refugiații ăștia stau în Turcia de ani buni. De ce nu au vize de emigrare ? Au făcut suficient “lagăr” cât să fie oficial primiți unde au completat formularele , nu ?! Sau nu le-au completat ?! Uau ! Dar ce au așteptat ? Să vină și restul, să ia valul ?! Probabil, pentru că la înghesuială este mai lejer ! Lejer pentru cine ?!

Alo, pentru cine ?

Continuă să citești →

Cascada Urlătoarea – foto Simona – iunie 2015

… Mi-e dor de mine.

Trecem prin timp. El este o dimensiune cu care nu ne putem negocia clipa pe care o reprezentăm . Pe ea o trăim fie că o simțim, o iubim, o detestăm, o ucidem sau orice alte verbe îi dedicăm.

Putem fi orice, de la Creația lui Dumnezeu până la lipsitul de orgoliu descendent din maimuță. Îl interpretez un pic pe Petre Țuțea, care la un moment dat a zis exasperat de “de ce-urile” unora, că el crede în Dumnezeu pentru că este prea orgolios ca să creadă că se trage din maimuță.
Orice am crede, misterul există și cine a avut revelația, cinste lui.
Nu mă voi referi acum la religie. Am făcut doar o mică divagație, în contextul în care cred că ne-am uitat sensul, dacă cumva ni l-am știut, sau dacă ne-am pus problema că am avea vreunul.

Putem fi un mesaj de la Univers, dat Timpului, într-o împrejurare. Ne putem repeta, de fiecare dată pentru a avea ecouri mai puternice și mai spirituale, pentru a ne merita clipa din ce în ce mai conștienți de ea, de sensul ei, al nostru de fapt.

Continuă să citești →

Piata Sfatului Brașov – foto Simona – aprilie 2014

“Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români” – Petre Țuțea

Mare adevăr ! Nu cred că există vreo nație mai aflătoare-n treabă decât a noastră.
Iertată să-mi fie afirmația care poate părea a fi făcută din lipsă de patriotism. Dar știu că cei care mă citesc fac diferența dintre patriotism și patriotardism.
Patriot este acela care se sacrifică pentru patrie atunci când aceasta este în primejdie, nu cel care trăncănește de-aiurea, bătându-se cu istoria în piept și evocând nu știu ce nedreptăți ancestrale și amenințând Tsipras-licește, gen ia-l de pe mine că-l omor… Continuă să citești →

Curcubeu – foto Simona 2014, toamna

Țin în mâini un cartof fierbinte… RELÍGIA…
Teoretic nu este treaba mea dacă religia este sau nu disciplină predată la școală.
Nu am copii, de ce să-mi bat capul ? Chiar așa !
Iubesc copiii și îi respect. Îi respect, insist pe acest verb, dar tot nu ar trebui să mă intereseze ce materii li se predau în școli.

Totuși, așa să fie ? Lasă că-s plătitor de taxe și îmi pasă pe ce se duc banii publici, dar copiii ăștia sunt presupuși să ne plătească nouă pensiile, generic spus. Așadar, cum îi creștem, așa îi avem. Ce semănăm , aia culegem…
Prin urmare iaca îmi arunc cartoful fierbinte din dreapta-n stânga, dar nu-i dau drumul, că nu vreau. Continuă să citești →

Mihai Mălaimare – “Parcul” – foto Simona

„Artistul este şi el un om normal, căruia i se sparg ţevile în casă”- spune Mihai Mălaimare în acest an, în care Teatrul Masca aniversează 25 de ani de existență.

Nu sunt un critic de teatru, dar mă consider un spectator avizat, cu experiența multor spectacole și filme văzute.
De aceea îndrăznesc să spun că odată ce m-am hrănit din cultură, pot vorbi un pic despre ea.
Pe actorul Mihai Mălaimare l-am văzut într-un spectacol, tip one man show, la Sala Mică a Teatrului Național din București, cam prin ’90 sau ’91. “ Actorul” parcă se numea.
Nu am crezut că un singur om, cu o recuzită minimală, cu un fond muzical și cu două reflectoare pe el, poate ține o sală plină mai bine de o oră și jumătate, fără pauză…El a făcut-o !
Fără cuvinte, dar cu o încărcătură emoțională și cu o expresivitate, care ne-au desprins din timp și ne-au purtat de la râs la plâns, suprinși în povestea vieții, lin și natural.
Am participat tăcuți la o desfășurare de stări și am înțeles.
Am înțeles, între altele, că într-o lume în care se țipă, în care nu mai există respect pentru interlocutor, avem totuși în noi calitatea de a “auzi” povestea cuiva.
Mihai Mălaimare știe că o avem și mai știe cum să ne facă să ne-o folosim .
A înființat Teatrul Masca în anul 1990 și de atunci ne regăsim frecvența pe care să trăim emoțiile pe care el și artiștii din echipa lui ni le transmit doar prin gesturi și expresii corporale. Ce bine ne-ar prinde să putem face asta și dincolo de spectacolele fascinante ale acestui teatru.
Dar…de atunci lumea a devenit și mai nerăbdătoare și mai neatentă la cuvintele celui de-alături… Continuă să citești →